Tinerii Nepsis din Civitavecchia au împodobit pomul de Crăciun al Parohiei

Ca în fiecare an, după sărbătorea Sf Nicolae, tinerii Nepsis din parohia Întâmpinarea Domnului din Civitavecchia, au împodobit pomul de Crăciun cântând colinde și depănănd amintiri din vremea copilăriei când plini de emoții îl așteptau pe moșul să îi aducă daruri.

A consemnat Georgiana Buca.

Citește mai mult

Ce mi-aş dori să fiu acum? [de Angelina Nădejde]

Ce mi-aş dori să fiu acum?

Aş vrea să fiu eu Moş Crăciun;

Să vă pun daruri azi sub brad,

Să fiu colindul vostru drag

Iubirea mea cu voi s-o împart!

Ce mi-aş dori să dăruiesc?

Puţin din anii ce-i doresc 

Bolnavi ce după ei tânjesc!

Să şterg tristeţi ce întâlnesc

Şi să le dărui alte vieţi;

Să împart părinţi celor orfani

Şi bucurii la cei sărmani.

Ce-aş mai dori acum să fac?

Să fiu al nopţilor blând mag,

Să vă aşez speranţe-n prag.

În dragoste să vă îmbrac!

Să cern Lumină peste voi

De sărbători!

_______🌲

Angelina Nădejde

Citește mai mult

Al X-lea Congres al Frăției Nepsis din Italia [recenzie]

 

Cu prilejul împlinirii celui de-al 10-lea an de la înființarea Frăției Nepsis Italia, sâmbătă 8 Decembrie 2018 a avut loc, în locația Complexului Seraphicum din Roma, Congresul Aniversar Nepsis Italia. Evenimentul a chemat la adunare pe toți tinerii ortodocși din peninsula Italiei pentru marca împreună această aniversare petrecând laolaltă o zi folositoare pentru suflet în prezența a mari ghiduri spirituale din sânul Patriarhiei Ortodoxe Române.

Deoarece pentru oricine are o concepție spirituală a vieții toate activitățile posedă un caracter pe care-l putem denumi sacru, și Congresul Nepsis nu putea începe fără un moment de rugăciune, în particular prin slujba de Te Deum și rugăciunea de mulțumire adusă Bunului Dumenezu, oficiate de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan.

Plenul întrunirii a fost deschis făcând bilanțul activităților celor 10 ani de existență a Frăției Nepsis din Italia. Un bilanț pozitiv care vede energiile tinerilor ortodocși canalizate spre căutarea și totodată cultivarea Frumosului, a Adevărului și a Dreptății într-o societate precum cea modernă care și-a făcut un steag de luptă din profanarea și coruperea tinerilor de la vârste din ce în ce mai fragede insinuând dubiul și relativismul în gândurile lor.

A urmat conferința Preacucernicul Părinte Profesor Constantin Necula, de la facultatea de teologie din Sibiu, denumită „Credință ca exercițiu de mărturisire a unității”, un dialog-meditație despre cum sa-L mărturisim pe Hristos in lumea de astăzi, în cadrul căruia nenumărate au fost întrebările din partea nepticilor.

Prezenți la eveniment, cei din Asociația culturală din diasporă Rediviva din Milano, au prezentat mai multe apariții editoriale spre cunoștința tinerilor, atât în limba română cât și în italiană.

În cursul întrunirii au avut loc de asemenea mai multe ateliere de dezbatere pe diferite teme de actualitate, o zi plină așadar, mai ales în sensul calitativ al termenului, intercalată de vizionarea documentarelor ”Nepsis Italia 10 ani” și ”100 de ani de la Marea Unire”. A urmat colinda tinerilor Nepsis  și apoi întâlnirea s-a încheiat cu defilarea Stindardului Unirii și un concert de muzică psaltică susținut de către Grupul Coral Sf. Potițiu și Corul Seminarului din Botoșani.

A fost o zi minunata, atât pentru a petrece timpul împreuna laolaltă cu cine tinde și încearcă să se îndreptezi de zi, cât și pentru a descoperi lucruri noi de la persoane remarcabile din punct de vedere a cunoștinței și a exemplui spiritual precum PS Părinte Episcop Siluan, PS Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania și Preacucernicul Părinte Profesor Constantin Necula.

 

Citește mai mult

Crăciunul și solstițiul de iarnă

Mergând prin oraș în aceste zile nu putem să nu observăm acea particulară atmosferă de bucurie care, ca în fiecare an, anticipă sosirea Crăciunului. Din ce în ce mai des însă, în imaginariul modern, această sărbătoare este trăită exsclusiv sub aspectul comercial și material în timp ce adevăratul său semnificat trece pe planul doi. 

Cu progresiva îndepărtare a omului de natură, acesta a devenit din ce în ce mai indiferent față de ciclicitatea acesteia și față de multiplele sale manifestări. Marea majoritate a persoanelor trăiesc succesiunea sezoanelor doar pentru că își dau seama de schimbarea temperaturii și, în cazul în care mai sunt obișnuiți să o facă, pentru că observă în natură niște schimbări evidente. 

Dar ce legătură există între lumea naturii cu ciclicitatea sa și o sărbătoare aparent legată de obiceiurile populare și de religie precum Crăciunul? 

Aspectul cel mai important, care nu este deloc cazual, este că sărbătoarea Crăciunului se serbează în proximitatea unui alt eveniment foarte important, cel al solstițiului de iarnă, care cade pe 21 decembrie. 

Solstițiul de iarnă este un eveniment de o deosebită importanță deoarece este ziua cea mai scurtă din an, în timpul căreia Terra se află în punctul cel mai îndepărtat de soare în ciclica sa rotație în jurul acestuia. Pentru toate popoarele antice, acest period al anului asumă un fondamental aspect simbolic, de natură esoterică.  De fapt, începând cu a doua zi după solstițiu, zilele încep din nou pe nesimțite să se lungească, simbolizând victoria soarelui asupra întunericului și întoarcerea perioadei de lumină, care va atinge apogeul în solstițiul de vară, cea mai lunga zi a anului. În timpul celei mai lungi noapți al anului, prin urmare, atunci când lumina părea să fi lăsat definitiv spațiu întunericului, în antichitate se aprindeau focuri propice aceastei victorii și renaștere.  

Acest eveniment, însă, nu era trăit exclusiv ca unu de natură exterioară, ci era un moment în care fiecare se oprea și se gândea asupra persoanei sale și asupra activităților sale, făcând o sinceră critică introspectivă, urmată de celebrarea acestei renașteri de lumină în noi înșine. „Precum în cer așa și pe Pământ” ne învață rugăciunea Tatăl Nostru, care ne comunică principiul potrivit căruia există o legătură de corespundență între macrocosmos și microcosmos, adică între ordinea universală și ordinea din sufletul omului. 

Victoria luminii asupra întunericului, prin urmare, stabilește o dobândită, și o reînnoită, stare de a fi, care după ce și-a lăsat la spate cele mai întunecoase aspecte pe care aceasta le adapostea, este gata pentru a mărșălui spre o lume mai luminoasă cu energii spirituale împrospătate. 

Astăzi, din nefericire, după cum scrie Mircea Eliade în cartea Sacrul și Profanul, ”experienţa religioasă a populațiilor urbane nu mai este „deschisă“ spre Cosmos, fiind una strict personală; mântuirea este o problemă între om şi Dumnezeul său; [..]. Cosmosul nu mai are însă nici un loc în relaţia om–Dumnezeu–Istorie, ceea ce înseamnă că Lumea nu mai este simţită, nici măcar de creştinul autentic, ca o lucrare a lui Dumnezeu”.  

Cu aceste câteva rânduri sperăm să fi contribuit într-o mică măsură la menținerea în viață a sensului și semnificației a celuia ce este, probabil, momentul cel mai important al anului, cu speranța că această conștientizare va crește și va îndepărta materialismul gol care a pus stăpânire pe această Sfântă Sărbătoare și cu certitudinea că un om care vrea să se considere în armonie cu natura, încât Creație divină, nu poate să nu-l recunoască.

Citește mai mult

Catedrala Mântuirii [de Preot Sorin Croitoru]

E adormită conștiința națională,

Dar parcă se înviorează iar,

Văzând impunătoarea Catedrală 

Sfințită chiar în prag de Centenar..

Din toată țara, chiar și "din afară"

S-au strâns românii ce se simt români,

Dorind să demonstreze lumii iară

Că "noi suntem aici pe veci stăpâni"!

De mii de ani trăim echivalența 

Între "român" și Crucea lui Hristos

Și iată, azi, cu toată decadența,

Poporul încă este credincios..

Nu templul, sinagoga sau moscheea,

Ci CATEDRALA-i simbol românesc;

Păgânilor le intre-n cap ideea:

Românii tot pe Domnul Îl iubesc!

Au fost vrăjmași, și sunt și or să vină..

Noi am rămas creștini, iar ei s-au dus..

Degeaba răii seamănă neghină,

Ne place grâul Domnului Iisus!

De-aceea Catedrala Mântuirii

Acestui neam iubit de Dumnezeu,

Sfințită în memoria Unirii,

Ne-arată că uniți vom fi mereu!

Nici Patria Română fără Cruce

Și nici Hristos rămas fără popor,

Căci unde sunt și unde s-or mai duce,

Românii sunt o turmă și-un Păstor!

Citește mai mult

Adevărata revoluție repune la punct nu mașinăria Statului, ci viața secretă a fiecărui suflet

Citește mai mult

Ziua Națională a Costumului Tradițional – semnificație și viață

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pe data de 4 noiembrie Frăția Nepsis din Civitavecchia a sărbătorit Ziua Națională a Costumului Tradițional, prilej în plus pentru noi de-a ne îmbrăca cu toții în straiele noastre populare românești.

Evenimentul a avut menirea să valorifice costumele naționale printr-o reflecție care să meargă dincolo de simpla estetică vestimentară, promovând totodată cunoașterea pieselor componente ale costumului și simbolurile acestuia. 

Veșmintele tradiționale conferă o frumusețe spirituală corpului și nu pune în evidență formele carnale celebrând în același timp spiritul comunitar. Croit inițial pentru nevoile materiale, portul popular se crea la începuturi în cadrul gospodăriei. Prin confecționarea veșmintelor, simbolurile reprezentau, precum în orice aspect al vieții de altfel, o preocupare importantă, prin care purtătorul iei sau sumanului, scoarței ori brâului îmbrăca întregul univers, recapitulându-se astfel, simbolic, toată mitologia şi cosmogonia daco-geților, în creștinată mai apoi Evangheliei. 

Cine pătrunde în universul basmului popular românesc, este surprins si încântat să descopere frumusețile graiului și imaginației strălucite ale poporului nostru, florile spiritului, ale sensibilității și înțelepciunii multimilenarului neam românesc. 

Departe, așadar, de a fi o banală reevocare a ceva vechi, mumificat căruia nu-i mai înțelegem sensul și rostul decât în momentele folcloristice, prin Ziua Națională a Costumului Tradiţional precum și în momentele de sărbătoare, afirmăm profunzimea sufletului românesc care se reflectă nu doar prin frumusețea veșmintelor populare dar și prin ținuta demnă la care acestea ne invită în momentul în care le îmbrăcăm. 

Încurajați de părintele nostru Ioan Dimulescu, noi tinerii Nepsis din Civitavecchia, am dorit să readucem astfel spiritul autentic românesc fie prin dansurile, sau mai bine spus jocurile, cât și prin cântecele populare. 

Dăm Slavă Domnului pentru toate!

Citește mai mult

Voi n-aţi fost cu noi în celule [de Radu Gyr]

Voi n-aţi fost cu noi în celule 

(de Radu Gyr) 

Voi n-aţi fost cu noi în celule

să ştiţi ce e viaţa de bezne,

sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,

voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,

strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,

străpunşi de cuţitul trădării.

Sub cer fără stele, în drum spre morminte,

voi n-aţi dus povara durerilor sfinte

spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă

trecând printre umbre pereţii,

voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă

cum dorul irumpe, cum inima saltă

gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,

ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,

cum scârţâie osul când frigul pătrunde,

ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde

să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare

cum minte speranţa şi visul,

când uşile grele se-nchid în zăvoare,

şi-n teama de groaznica lui încleştare

pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate

gonind după fast şi orgoliu,

nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,

nici candel-aprinsă şi nici libertate,

doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi

că pumnul e singura faimă.

Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,

când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,

gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate

şi morţii vor prinde să urle,

când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,

voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,

căci n-aţi fost cu noi în celule.

Citește mai mult

Așteptăm Crăciunul [de Preot Sorin Croitoru]

AȘTEPTĂM CRĂCIUNUL 

                  de Preot Sorin Croitoru 

Pentru ce-așteptăm Crăciunul?

Pentru-o coadă de purcel,

Tochitură și sarmale,

Răcituri și ostropel?

De mâncat, mâncăm tot anul,

Noi... să-L așteptăm pe El,

Pruncul Sfânt ce vine iarăși

Mititel, înfășețel!

Pentru ce-așteptăm Crăciunul?

Pentru bradul cel frumos,

Să ne-'ntrecem în ghirlande 

(Care-o fi mai luminos)?

Să vedeți în discotecă

Ce mai becuri colorate..

Noi.. să-L așteptăm pe Domnul

Din cereștile palate!

Pentru ce-așteptăm pe Domnul?

Să cântăm și să dansăm?

Să horim în jurul mesei

Și cu vin să ne-'mbătăm?

Dar Crăciunul e zi sfântă,

Asta noi să nu uităm,

Îngerii doinesc în Ceruri,

Noi.. colinde să cântăm!

Pentru ce-așteptăm Crăciunul?

Pentru Moșul ce ni-i drag,

Să-l pândim în miez de noapte

Cum coboară prin hogeag?

Da, e un motiv și ăsta,

Moșul vine de la Pol,

Dar în Betleem coboară

Iisus, cerescul Sol!

Da, să așteptăm Crăciunul,

Bucuroși, cu mic și mare,

Fără a uita că totuși..

E o SFÂNTĂ sărbătoare.

Deci să nu ne fie scopul

O banală chefuire,

Căci Se naște iarăși Domnul

Pentru-a noastră mântuire!

             amin

Citește mai mult

8 decembrie, Roma | Congresul Nepsis Italia: ateliere, târg de carte, concert, conferință

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Departamentul de Tineret al Episcopiei noastre, organizează în data de 8 decembrie 2018, la Sala SERAPHICUM – Roma, CONGRESUL ANIVERSAR NEPSIS ITALIA, unde sunt invitați să participe tinerii Nepsis din parohiile frățiilor voastre.

În cadrul CONGRESULUI, tinerii vor lua parte la ATELIERE DE DISCUȚII, TÂRG DE CARTE, MOMENT – ROMÂNIA 100, CONFERINȚĂ DUHOVNICEASCĂ – invitat Pr. Prof. CONSTANTIN NECULA, vor avea posibilitatea să colinde în cadrul secțiunii „VIN COLINDĂTORII…NEPSIS”, de asemenea se vor putea bucura de un RECITAL DE COLINDE ȘI CÂNTĂRI PATRIOTICE AL CORULUI SEMINARULUI TEOLOGIC DIN BOTOȘANI.

Vă așteptăm cât mai numeroși la cel mai important eveniment dedicat tinerei generații din Episcopia noastră!

 Pentru alte detalii și orice nelămurire vă stăm cu drag la dispoziție:

tel.: +39 348 616 07 73 (pr. Doru Gârboan)

       +39 320 166 02 40 (pr. Marian Preda)

email: tineret.episcopia.italiei@mitropolia.eu

Citește mai mult

Interviu cu Episcopul Bisericii Ortodoxe Române din Italia | Misiunea ortodoxă în diasporă

Invitat: Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei

Citește mai mult

Eseu despre Duminică [de Constantin Noica]

Cine crede în inteligență, și numai în inteligență, nu va înțelege niciodată rostul zilei de Duminică. Iar omul modern nu înțelege, face din sărbătoare o îndatorire cetățenească.; dar nu o înțelege. 

S-ar putea începe o critică a omului modern tocmai de aci: de la mediocritatea zilei sale de Duminică.  Și cum n-ar fi mediocră o zi pe care, în loc s-o lase îmbibată de toate înțelesurile și tainele ei, luminatul om de ieri și astăzi a „raționalizat-o”?  

În ordinea spirituală, inteligența goală nu depășește niciodată etica. În ordinea vieții, nu depășește igiena. Prin urmare ce sens are, pentru ea, Duminica? Unul igienic: după ce ai lucrat șase zile, te odihnești a șaptea zi. Te odihnești, nu faci altceva.  

Ce uimitor ni se pare să întâlnim în scrierile bisericești opsânda grea aruncată asupra celui ce nu „sfințește” ziua de Duminică! Fiindcă Biserica nu cere numai să nu lucrezi spre a te odihni. Cere să nu lucrezi fiindcă așa trebuie. Și o cere cu stășnicie. „Blestemat să fie acel om care va lucra de sâmbata seară până luni la răsăritul soarelui”, scrie acolo.  

Cât poate înțelege din blestemul aceasta inteligența? Aproape nimic. Cel mult va pretinde că omul neevoluat de la începuturile creștinismului și din religiile primitive avea nevoie să i se impună igiena; și să i se impună așa, pe cale de edict religios, căci altfel nu i se conforma.  

Dar lucrurile au alt tâlc, mai adânc cu mult de cum o dovedesc luminile simple ale minții. Duminica nu e lăsată întru odihnă; ci pentru ca, nemuncind în înțelesul obișnuit, să nu te mai înstrăinezi lucrului și lumii.  Ea nu trebuie deci privită ca un interval de refacere între două perioade de trudă; ci drept întâia zi plină din săptămână, întâia zi în care nu te mai îndeletnicești cu altceva decât cu tine și cu tainele ce țin de tine.  

E ziua Domnului; adică ziua singutătății tale, a întoarcerii tale la izvor. E atât de înstrăinat lumii omul contemporan, încât nu poate înțelege ziua a șaptea (de ce a șaptea și nu a cincea sau a noua - nu-i așa?) decât ca o nouă înstrăinare a sa în lume. Duminica nu-i este lui nicidecum ziua  regăsirii; ci a unei pierderi de alt timp în lume.  A unei pierderi desfătătoare. E ziua „abandonului”. Șase zile omul slujește ceva: și trebuie să slujească într-o incomodă stare de tensiune, cu inteligența, cu mușchii, cu voința ascuțită. Acum vine ceasul eliberării în distracție. Să ne dăruim, pasiv, jocului, căci ne-am închinat destul muncii. 

Dar e slujnicie, într-un caz ca și într-altul! Ne-am deprins atât de mult să slujim cui trebuie și nu trebuie, încât orice încetare de a lucra a devenit o încetare de a fi. Când nu mai slujim, nu mai suntem. Începem de la și sfârșim la obiect. Blestemul pentru lumea de azi nu e să lucreze. Blestemul e șomajul, ceea ce indică nivelul de „progres” uman atins de societatea actuală. 

Că munca noastră nu e sfințită de nici un înăuntru; că Duminica noastră e doar ocolirea acestui înăuntru, e doar distragere și distracție, nu e oare tulburător? Că, lăsat singur, omul nu mai are ce face, nu e groaznic? Atunci la ce bun restul, dacă singurătatea nu e bună de nimic? 

”Eseuri de Duminică” de Constantin Noica

Citește mai mult

Universul, prima „carte” a lui Dumnezeu

[..] Cât despre creştinismul societăţilor industriale, şi mai ales al intelectualilor, el şi–a pierdut de mult valorile cosmice pe care le mai avea în Evul Mediu. Aceasta nu înseamnă neapărat că în mediul urban creştinismul este „degradat“ ori „inferior“, ci doar că sensibilitatea religioasă a populaţiilor urbane este mult sărăcită. [..]. Experienţa lor religioasă nu mai este „deschisă“ spre Cosmos, fiind una strict personală; mântuirea este o problemă între om şi Dumnezeul său; [..]. Cosmosul nu mai are însă nici un loc în relaţia om–Dumnezeu–Istorie, ceea ce înseamnă că Lumea nu mai este simţită, nici măcar de creştinul autentic, ca o lucrare a lui Dumnezeu. 

Mircea Eliade, în „Sacrul și Profanul”.

Citește mai mult

Buturuga mică [de Preot Sorin Croitoru] - Un îndepmn pentru participarea la referendumul pentru familie

       

   BUTURUGA MICĂ  

                            de Preot Sorin Croitoru  

V  Vino, frate, la votare, 

O  Om cu sânge de erou, 

T  Toată țara e-n mișcare, 

E  Ești chemat și tu din nou! 

A  Azi nu lupți precum părinții, 

Z  Zi și noapte în tranșeu.. 

Ă  Ăsta-i un război al minții, 

D  Dar să știi că-i foarte greu! 

A  Adunându-ne-n orașe, 

F  Fără frică vom vota,                                            

R  Rușinând oștiri vrăjmașe 

A  Atunci când vom spune DA! 

T  Tu ascultă încă-o dată, 

E  E o luptă cu folos: 

L  Legea dacă-i aprobată, 

E  E pe placul lui Hristos! 

M Mulți nu știu că buturuga 

E  E periculoasă tare: 

U  Unde se-nmulțește ruga, 

!    Ea răstoarnă carul mare! 

Citește mai mult

Ierarhie sau meritocrație? [de Constantin Noica]

Redăm după cum urmează un eseu a lui Constantin Noica despre diferența dintre meritocrația lumii moderne, liberal-capitaliste, și ierarhia tradițională, care etimologic înseamnă ”guvernul sacrului”. În alte cuvinte în comunitățile tradiționale gradul de sacrum facere, de sacrificiu, indica poziționarea organică a fiecăruia. (Frăția Nepsis - Civitavecchia)

Întâlnim deseori persoane nemulțumite, victeme unor ”nedreptăți”, premianți care nu și-au găsit locul apropriat pentru presupusele lor merite. ”Eu sunt un intelectual și am dreptul să vorbesc și să pretind, într-un fel sau altul, deoarece am fost premiat”, spun ei. 

Cum? Premiul, la universitate sau oriunde, îți dă drepturi? A fi bun și vrednic o dată te autorizează să ceri și să primești mereu? Dar e tocmai invers. Cine s-a dovedit bun o dată s-a calificat pentru o nouă sarcină, pentru o nouă responsabilitate, pentru o nouă datorie. Și atâta tot. 

Binențeles, e o morală aspră, aceasta a datoriei fără de capăt a celor buni și-a răsplătirii celor care n-au fost întodeauna buni. Dar aceasta-i morala creștină, tradițională, morala oricărei societăți sănătoase sufletește. Ne poate plăcea sau nu dar a fi bun înseamnă a înțelege cu adevărat că n-ai să fii niciodată îndeajuns de bun pentru ca să începi a primi în loc de-a continua să dai. 

Unii ar putea obiecta. Faptul că nu au existat mereu criterii obiective care să valorizeze persoanele este posibil. Dar chiar și acolo unde astfel de criterii există au loc întâmplător nedreptăți. La Sorbona, în Franța, nu ajunge decât cel care a luat, la sfârșitul studiilor sale universitare, mențiunea très honorable. Înseamnă aceasta că nu sunt lăsați deoparte mulți dintre cei buni? 

Deci nu sunt crieteriile obiective care hotărăsc de buna întocmire profesională și morală a societății. Există și alte criterii, lăuntrice conștiinței, în baza cărora, nu locul la care ai ajuns îți califică valoarea, ci tensiunea morală la care trăiești. Iar a fi premiant, de prea de multe ori, înseamnă o destindere morală și o vinovată ieșire din lupta cu sine.

Constantin Noica, Eseuri de Duminică

„Scara virtuților”, frescă exterioară de pe peretele nordic al Mânăstirii Suceviţa, cca. 1595-1596.

Citește mai mult

Sfântul Acoperământ [de Preot Sorin Croitoru]

De câte ori în tulburări,

În întristări și în dureri

Eu te-am chemat, Măicuța mea,

Tu m-ai umplut de mângâieri

Și am uitat că viața-i grea

Și că această lume-i rea..

De câte ori eram mâhnit,

Strivit de-al vieții mult necaz

Și ale inimii dureri

Înlăcrimau al meu obraz,

M-ai alinat cu mângâieri

În adieri de primăveri..

Iar când eram nepăsător,

Lăsând păcatul cel viclean

Să muște rău din trupul meu,

Apoi plângeam fără alean,

Tot tu mă întăreai mereu

Cu harul de la Dumnezeu..

De câte ori eu te-am rugat,

Plângându-mă că nu mai pot

Din ape tulburi să mai ies

Și din mocirlă să mă scot

(Căci am căzut atât de des..)

Tu, Maica mea, m-ai înțeles..

Și n-au fost zile să mă simt

De tine, Maică, nepăzit

Decât atunci când uneori

Prea tare eu m-am lenevit

Și parcă niște reci fiori

Mă înghețau adeseori..

Am înțeles când mă rugam

În întristări și-n mari nevoi

Că Domnul, Fiul tău Cel Sfânt,

Te-a pus Stăpână peste noi,

Să ocrotești acest pământ

Cu Sfântul Acoperământ..

amin.

Citește mai mult

Cântă în zeghe [de Eliana Popa]

În zarca Aiudului

Cântă robii Domnului,

Da' nu cântă cu glas tare

Cântă-n inimi, fiecare !

Peste negrele zăbrele

Luna țese fir de stele

Pâlpâie lumini și jar

Ca o candelă-n altar !

Siluetele uscate,

Ard in rugă-ngenuncheate

Mână-n mâna, har și tihnă

Pe frunți cercuri de lumină !

N-au tămâie să cădească,

Nici agheazma să stropească,

N-au nici vin și nici prescură

Pentru cuminecătură !

Dar suspinul lor și cântul

Unesc cerul cu pământul,

Ruga lor spre Domnul suie

Precum fumul de tămâie !

Lacrimi multe curg din gene,

Peste răni și peste semne!

Spală sânge și durere

Cum agheasma spală rele !

Și în tivul de la zeghe

Stă un bob din Noua Lege,

O fărâmă de Hristos

Ce se-mparte bucuros !

Iar în loc de Antimis

Pieptul bietului proscris !

Și trăiesc cu bucurie

Cea mai Sfântă Liturghie!

Unesc cerul cu pământul

Unesc omul cu Preasfântul,

În același Crez cu sfinții

Cu Martirii și Părinții !

Și Hristos Li se împarte

Din potire minunate,

Pâinea Vieții-n trup de tină

Le dă pace și lumină !

Și pe rana sângerândă

Și pe fruntea ce asudă,

Maica Sfântă toarnă mir

Strângând sângele-n potir !

Pune-n el si ruga lor

Și-l așează pe-un pristol,

Să fie spre mărturie

Sfânta lor mucenicie !

În zarca Aiudului

Cântă sfinții Domnului!

Citește mai mult

În orice mică faptă bună [de Preot Sorin Croitoru]

În orice mică faptă bună

E-un început de ridicare,

O bucurie pentru îngeri,

Chiar dacă gestul nu e mare…

Și pentru un pahar cu apă

Mântuitorul promitea

Aceluia ce-l dăruiește

Că nu-și va pierde plata sa…

În orice mică faptă bună

E o sămânță de iubire:

Atât așteaptă Domnul nostru

Să-ți caute de mântuire!

Și pentru-un simplu colț de pâine,

Acel ce a murit pe Cruce,

Văzându-ți inima miloasă,

La adevăr te va aduce…

În orice mică faptă bună

Se-ascund nădejdi de mântuire,

Căci iată, n-ai trăit degeaba

Făcând și fapte de iubire…

Și pentru-o haină peticită

Ce-ai dat-o celui zgribulit,

De Cel ce cântărește fapta

Vei fi regește răsplătit!

Să-i faci o vizită acasă

Bătrânului uitat de toți,

Copiii tăi să-i sară-n brațe,

Chiar dacă nu îi sunt nepoți,

Să duci o supă batrânicii

Orfane de ai săi copii

Și să îi cari un braț de lemne,

Acestea-s fapte mari, să știi!

Să lăcrimezi lângă bolnavul

„Deschis” de doctor și cusut,

S-o strângi în brațe pe mămica

Ce copilașul și-a pierdut,

Să vizitezi în închisoare

Vreun vechi prieten condamnat,

Acestea-s fapte care-n viață

Te fac creștin cu-adevărat!

Să-l pomenești în rugăciune

Pe cel ce s-a pierdut de tot,

Să îl ajuți măcar o clipă

Pe cel ce zice: „Nu mai pot…”,

Să îi zâmbești cu bunătate

Aceluia de toți hulit,

Și-ți va șopti din ceruri Tatăl:

„În tine am binevoit”!

Virtutea clopoței nu are,

Căci faptele-n secret se fac;

Doar păcătoșii-și trâmbițează

Păcatele. Creștinii tac…

Cu orice mică faptă bună

Îi semeni Domnului Hristos

Și mai adaugi o cunună 

Pe fruntea ta de OM frumos!

Citește mai mult

Stindardul Unirii la parohia ortodoxă ”Întâmpinarea Domnului” din Civitavecchia

În acest an 2018 sărbătorim Centenarul Marei Uniri înfăptuită la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia.
Cu ocazia acestei aniversări, la inițiativa Departamentului Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, un stindard simbolic al Unirii va parcurge de la începutul anului peninsula italiană vizitând fiecare parohie ortodoxă, un prilej de întărire a legăturilor dintre românii emigranți din Italia și de redescoperire a importanței actului care a avut loc acum o sută de ani la Alba Iuia.

Astfel, pe data de 13 mai a fost rândul parohiei noastre din Civitavecchia să primească stindardul, înmânat de doi enoriași reprezentanți ai parohiei precedente, cea din Cerveteri, ca mai apoi, la rândul nostru, să-l pasăm mai departe, în duminica succesivă, parohiei ortodoxe din Viterbo.

Părintele Ioan Dimulescu a inaugurat sărbătoarea îndemnându-ne la iubire de Țară și la cinstirea înaintașilor care și-au dat viața „pictând pământul cu roșu pentru Unire”, deoarece suntem oameni încât aparținem unui sol, unui neam și unui trecut. Este posibil ca noi să ignorăm acest adevăr, este posibil ca noi să încercăm să îl uităm dar evenimentele ne vor reîntoarce mereu la sursele vieții.

Pentru a omagia momentul, Frăția Nepsis din Civitavecchia a organizat un spectacol de muzică și jocuri populare, prin interpreți talentați din cadrul parohie precum și prin ansamblul ”Jocul din străbuni”, constituit din tineri din rândurile noastre. De asemenea și copii de la ora de religie, ghidați de dna învățătoare, au contribuit la însuflețirea zilei aducând veselie și voie bună la o sărbătoare care ne-a adus laolaltă încât parte a unei comunități, poporul român, și a unei credințe, cea ortodoxă.

Citește mai mult