martedì 19 giugno 2018

Stindardul Unirii la parohia ortodoxă ”Întâmpinarea Domnului” din Civitavecchia

În acest an 2018 sărbătorim Centenarul Marei Uniri înfăptuită la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia.
Cu ocazia acestei aniversări, la inițiativa Departamentului Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, un stindard simbolic al Unirii va parcurge de la începutul anului peninsula italiană vizitând fiecare parohie ortodoxă, un prilej de întărire a legăturilor dintre românii emigranți din Italia și de redescoperire a importanței actului care a avut loc acum o sută de ani la Alba Iuia.

Astfel, pe data de 13 mai a fost rândul parohiei noastre din Civitavecchia să primească stindardul, înmânat de doi enoriași reprezentanți ai parohiei precedente, cea din Cerveteri, ca mai apoi, la rândul nostru, să-l pasăm mai departe, în duminica succesivă, parohiei ortodoxe din Viterbo.

Părintele Ioan Dimulescu a inaugurat sărbătoarea îndemnându-ne la iubire de Țară și la cinstirea înaintașilor care și-au dat viața „pictând pământul cu roșu pentru Unire”, deoarece suntem oameni încât aparținem unui sol, unui neam și unui trecut. Este posibil ca noi să ignorăm acest adevăr, este posibil ca noi să încercăm să îl uităm dar evenimentele ne vor reîntoarce mereu la sursele vieții.

Pentru a omagia momentul, Frăția Nepsis din Civitavecchia a organizat un spectacol de muzică și jocuri populare, prin interpreți talentați din cadrul parohie precum și prin ansamblul ”Jocul din străbuni”, constituit din tineri din rândurile noastre. De asemenea și copii de la ora de religie, ghidați de dna învățătoare, au contribuit la însuflețirea zilei aducând veselie și voie bună la o sărbătoare care ne-a adus laolaltă încât parte a unei comunități, poporul român, și a unei credințe, cea ortodoxă.










Share:

0 Comentarii:

Posta un commento

Nepsis Italia

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Articolele cele mai citite

Vizualizări totale

Modul de contact

Nome

Email *

Messaggio *