Voi n-aţi fost cu noi în celule [de Radu Gyr]

Voi n-aţi fost cu noi în celule 

(de Radu Gyr) 

Voi n-aţi fost cu noi în celule

să ştiţi ce e viaţa de bezne,

sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,

voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,

strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,

străpunşi de cuţitul trădării.

Sub cer fără stele, în drum spre morminte,

voi n-aţi dus povara durerilor sfinte

spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă

trecând printre umbre pereţii,

voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă

cum dorul irumpe, cum inima saltă

gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,

ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,

cum scârţâie osul când frigul pătrunde,

ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde

să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare

cum minte speranţa şi visul,

când uşile grele se-nchid în zăvoare,

şi-n teama de groaznica lui încleştare

pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate

gonind după fast şi orgoliu,

nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,

nici candel-aprinsă şi nici libertate,

doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi

că pumnul e singura faimă.

Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,

când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,

gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate

şi morţii vor prinde să urle,

când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,

voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,

căci n-aţi fost cu noi în celule.