Ziua Națională a Portului Tradițional

Veșmintele tradiționale conferă o frumusețe spirituală corpului și nu pune în evidență formele carnale celebrând în același timp spiritul comunitar.

Conferință ”Rănit din dragoste de Cruce” [recenzie]

Semnul Sfintei Cruci pe care îl facem e mărturisirea biruinței lui Hristos asupra morții și diavolului.

Stindardul Unirii la Civitavecchia

Stindardul Unirii parcurge întreaga peninsulă italiană vizitând fiecare parohie ortodoxă, un prilej de întărire a legăturii între români.

Pelerinaj la basilica Sfântul Nicolae din Bari

Pelerinajul delegației Frăției Nepsis - Civitavecchia la Bari, la lăcașul care păstrează și în ziua de azi moaştele Sfântului Nicolae

Colindătorii Nepsis

Mersul cu colinda, nu doar o activitate exterioară în care se cantă, ci în primul rând un lipici sufletesc și duhovnicesc

Visualizzazione post con etichetta Sfântul Neagoe Basarab. Mostra tutti i post
Visualizzazione post con etichetta Sfântul Neagoe Basarab. Mostra tutti i post

venerdì 31 dicembre 2021

Nepsis Civitavecchia - Retrospectiva anului 2021









Frăția Nepsis a parohiei noastre a reușit să fie și în acest an destul de activă, în pofida tuturor restricțiilor impuse de normativele guvernamentale-sanitare. Tinerii au participat la un curs de formare Pro Viață pregătit de Centrul de Studii Aurhelio în orașul Santa Marinella și la atelierele organizate de Episcopia Italiei în cadrul "Săptămânii Tinerilor" Fratiei Nepsis Italia. Cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la adormirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, unul din protectorii frăției noastre, nepticii s-au deplasat la Sediul Episcopiei de la Roma, unde au participat la Sfânta Liturghie Arhierească și la diferite activități coordonate de voluntarii  Departamentului de Tineret. În parohie am dat curs unui nou proiect cu binecuvântarea părintelui nostru paroh, Ioan Dimulescu, și anume o serie de întâlniri cu profesorul de Istorie și Filosofie Massimo Pavel Piermarini, în care se dezbat argumente creștin-filosofice. S-a decis să vizionăm din când în când filme cu tematici care să ne ajute în creșterea personală,  socială si duhovnicească, pe marginea cărora să discutăm și să cunoaștem atât limitele noastre cât să acceptăm și punctul de vedere diferit al celor din jur.  Pe această cale, anunțăm că frăția noastră în această primăvară s-a mărit cu ajutorul bobocilor parohiei care au dorit să devină mădulare integrante a acestei frății. Ca-ntotdeauna, în preajma sărbătorilor de iarnă activitățile s-au întețit, tinerii s-au adunat pentru a pregăti spectacolul de colinde din Catedrala Catolică a orașului Civitavecchia și cel din prima zi de Crăciun în biserica noastră, și au răspândit "vestea cea bună" la casele celor dragi în Seara de Ajun.

Dăm slava lui Dumnezeu pentru aceste împliniri frumoase și le urăm tinerilor neptici, care s-au căsătorit în acest an, mulți ani cu bucurii si binecuvântari cerești de la Domnul. 

Elena Andreea Constantin



Share:

domenica 10 ottobre 2021

Întâlnirea tinerilor neptici la împlinirea a 500 de ani de la adormirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab

Sâmbătă 25 Septembrie 2021 la Centrul Eparhial din Roma, tinerii neptici din cuprinsul Italiei s-au adunat pentru a-l cinsti pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, unul din ocrotitorii frăției, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la adormirea sa. Evenimentul a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, alături de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură de la Dumnezeisca Liturghie Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania ne-a oferit un sfat deosebit: este foarte important sa ascultam de duhovnicul nostru care ne călăuzește spre mântuire, așa cum și Sfântul Voievod Neagoe Basarab a făcut ascultare, luând învățătura și înțelepciunea de la Sfântul Ierarh Nifon. La rândul său, Sfântul a adunat pentru fiul sau Theodosie câteva învățături cu un conținut duhovnicesc și filosofic în cartea: “Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Theodosie”.

După Sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte Atanasie a susținut o conferință intitulată “Importanța voluntariatului pentru suflet și pentru viața de zi cu zi”, subiect ales de către tineri. Preasfințitul a inceput să ne vorbească despre timpul zburător, care trece foarte repede, aproape pe nesimțite, și de cum ar trebui sa facem voluntariat, ajutând măcar o persoana încercată de suferințe sau aflată in nevoi. Într-un experiment dovedit de Universitatea din Berkeley, California, doua grupe afectate de aceeași boala medicala au fost supuse unor îngrijiri diferite. În primul grup nu au fost administrate medicamente prin contact direct, in schimb, în al doilea venea medicul sa le administreze. A rezultat că al doilea grup de pacienți s-a vindecat mai repede decât primul grup, având în vedere faptul că a a primit mai multă atenție și compasiune.

Apoi a urmat o sesiune de întrebări, în care tinerii au cerut sfaturi și clarificări cu privire la anumite argumente, spre exemplu cum sa ne purtam cu o persoana care este afectată de anxietate socială sau când avem un conflict interior. Preasfinția sa ne-a sugerat sa luam lucrurile cu spirit jucăuș atunci când întâlnim persoanele care suferă de anxietate socială, pentru că este necesar sa le facem sa nu mai simtă presiunea diferitelor situații complicate prin care trec.Spre finalul conferinței Preasfințitul ne-a mai spus că în viață ni se întâmpla doar ceea ce îngăduie Dumnezeu.

La urmă s-au organizat cinci ateliere ținute de organizatorii și voluntarii Nepsis, unde prin jocuri și activități am putut ieși din zona de confort și să cunoaștem persoane noi. Nepticii din parohia noastră au fost foarte incantați, pentru unii fiind chiar prima întâlnire la sediul Episcopiei, au învățat lucruri noi și au cunoscut neptici din toată peninsula. Pe lângă asta, au înțeles că e un mod prielnic de a strânge noi prietenii și de a le menține vii în același duh, având în vedere ultimii ani de pandemie, și sunt nerabdadatori să participe la următorul eveniment.

Mărturiile nepticilor din Civitavecchia:

”Pentru mine a fost o experiență unică și frumoasă, care mi-a depășit așteptările. In mod sigur doresc să mă întorc în acel loc. Această întâlnire a fost un mod minunat de a ne face prieteni noi și de a ne menține uniți.” (Giorgiana)

”A fost un eveniment frumos și plăcut pentru că am putut să fac cunoștință cu alți tineri, făcând cu bucurie activități prin care am învățat lucruri noi și m-am distrat. De asemenea, mi-a fost de un real folos cuvântul Preasfințitului Părinte Atanasie din timpul conferinței.” (David)

Dăm Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate și îl rugăm pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab să ne miluiască prin rugăciunile sale!

Fabiana Nicoleta Botezatu







Share:

lunedì 10 dicembre 2018

Al X-lea Congres al Frăției Nepsis din Italia [recenzie]

 

Cu prilejul împlinirii celui de-al 10-lea an de la înființarea Frăției Nepsis Italia, sâmbătă 8 Decembrie 2018 a avut loc, în locația Complexului Seraphicum din Roma, Congresul Aniversar Nepsis Italia. Evenimentul a chemat la adunare pe toți tinerii ortodocși din peninsula Italiei pentru marca împreună această aniversare petrecând laolaltă o zi folositoare pentru suflet în prezența a mari ghiduri spirituale din sânul Patriarhiei Ortodoxe Române.

Deoarece pentru oricine are o concepție spirituală a vieții toate activitățile posedă un caracter pe care-l putem denumi sacru, și Congresul Nepsis nu putea începe fără un moment de rugăciune, în particular prin slujba de Te Deum și rugăciunea de mulțumire adusă Bunului Dumenezu, oficiate de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan.

Plenul întrunirii a fost deschis făcând bilanțul activităților celor 10 ani de existență a Frăției Nepsis din Italia. Un bilanț pozitiv care vede energiile tinerilor ortodocși canalizate spre căutarea și totodată cultivarea Frumosului, a Adevărului și a Dreptății într-o societate precum cea modernă care și-a făcut un steag de luptă din profanarea și coruperea tinerilor de la vârste din ce în ce mai fragede insinuând dubiul și relativismul în gândurile lor.

A urmat conferința Preacucernicul Părinte Profesor Constantin Necula, de la facultatea de teologie din Sibiu, denumită „Credință ca exercițiu de mărturisire a unității”, un dialog-meditație despre cum sa-L mărturisim pe Hristos in lumea de astăzi, în cadrul căruia nenumărate au fost întrebările din partea nepticilor.

Prezenți la eveniment, cei din Asociația culturală din diasporă Rediviva din Milano, au prezentat mai multe apariții editoriale spre cunoștința tinerilor, atât în limba română cât și în italiană.

În cursul întrunirii au avut loc de asemenea mai multe ateliere de dezbatere pe diferite teme de actualitate, o zi plină așadar, mai ales în sensul calitativ al termenului, intercalată de vizionarea documentarelor ”Nepsis Italia 10 ani” și ”100 de ani de la Marea Unire”. A urmat colinda tinerilor Nepsis  și apoi întâlnirea s-a încheiat cu defilarea Stindardului Unirii și un concert de muzică psaltică susținut de către Grupul Coral Sf. Potițiu și Corul Seminarului din Botoșani.

A fost o zi minunata, atât pentru a petrece timpul împreuna laolaltă cu cine tinde și încearcă să se îndreptezi de zi, cât și pentru a descoperi lucruri noi de la persoane remarcabile din punct de vedere a cunoștinței și a exemplui spiritual precum PS Părinte Episcop Siluan, PS Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania și Preacucernicul Părinte Profesor Constantin Necula.
 

Share:

sabato 2 dicembre 2017

Viaţa Sfântului Voievod Neagoe Basarab, Sfântul Protector al Frăției Nepsis

Sfântul Voievod Neagoe Basarab – Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab s-a născut în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în 1481 sau 1482. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa era din familia Craioveştilor. La urcarea sa pe tron, în 1512, el şi-a revendicat descendenţa din domnul Ţării Româneşti Basarab cel Tânăr (noiembrie 1477 - septembrie 1481, a doua domnie în noiembrie 1481 - aprilie 1482, când e ucis de boieri la Glogova) fiul lui Basarab II (decembrie 1442-primăvara 1443) şi nepotul lui Dan al II-lea (1420-1431). Neagoe a fost unul dintre cei patru copii ai părinţilor săi. Înrâurit de credinţa mamei sale, el a deprins din fragedă vârstă învăţăturile mântuitoare si virtuţile creştine. Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, ctitorie a străbunicilor săi, a devenit şcoală duhovnicească pentru evlaviosul Neagoe. Voia lui Dumnezeu a făcut ca în acele vremuri la Mănăstirea Bistriţa să fie retras marele între patriarhi, Nifon al Constantinopolului, chemat în Ţara Românească pe la anul 1502, de voievodul Radu cel Mare pentru a reorganiza şi întări viaţa bisericească.

De la Sfântul Ierarh Nifon, Neagoe a deprins taina rugăciunii isihaste, evlavia şi trezvia sufletului, învăţătura şi înţelepciunea lui Hristos, dobândind înalt spor duhovnicesc. Înzestrat cu daruri intelectuale deosebite, el şi-a agonisit mai toată ştiinţa şi cultura teologică a vremii sale. De aceea, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iubitorul de Hristos, Neagoe, în anul 1512, a fost chemat la demnitatea de Domnitor şi Voievod al Ţării Româneşti. În această calitate a încurajat dezvoltarea comerţului şi a meşteşugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să menţină relaţii de prietenie cu Ungaria. A încercat să stabilească relaţii diplomatice cu Veneţia și Roma și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși şi catolici. Continuând viziunea şi obiectivele politice iniţiate de Ştefan cel Mare, a încercat să realizeze o coaliţie a statelor răsăritene împotriva expansiunii turceşti. În 1517 cere şi obţine de la Patriarhia ecumenică canonizarea fostului său învăţător, patriarhul Nifon. Pe racla în care au fost aşezate moaştele şi care se păstrează la Dionisiu, domnul român este reprezentat închinându-se sfântului. În anul 1519, Neagoe Basarab împreună cu Ştefan al IV-lea al Moldovei (Ştefăniţă Vodă) au trimis un ambasador la Vatican prin intermediul căruia „Basarab și aleşii săi fii Theodosie și Petru și urmaşii săi și Ştefan și fiii săi” promiteau că vor participa alături de ceilalţi principi creştini și de papă la „sfânta expediţie împotriva lui Selim, tiranul turcilor”. Totuşi, Ţara Românească rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman.

Neagoe Basarab a făcut donaţii generoase mănăstirilor ortodoxe din Ţara Românească şi din toate ţările din Balcani. În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeş, unde se odihnesc şi sfintele moaşte ale voievodului. În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, în zilele de 8-9 iulie 2008, s-a hotărât canonizarea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Ţării Româneşti. Cancelaria Sfântului Sinod a editat Tomosul de proclamare a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, „care a rămas în memoria poporului român şi a tradiţiei ortodoxe prin opera sa intitulată Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, prima creaţie de valoare universală a literaturii române, un adevărat testament duhovnicesc, pedagogic, filosofic şi enciclopedic”. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Share:

Nepsis Italia

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Articolele cele mai citite

Vizualizări totale

Modul de contact

Nome

Email *

Messaggio *