În zarca Aiudului
Cântă robii Domnului,
Da' nu cântă cu glas tare
Cântă-n inimi, fiecare !
Peste negrele zăbrele
Luna țese fir de stele
Pâlpâie lumini și jar
Ca o candelă-n altar !
Siluetele uscate,
Ard in rugă-ngenuncheate
Mână-n mâna, har și tihnă
Pe frunți cercuri de lumină !
N-au tămâie să cădească,
Nici agheazma să stropească,
N-au nici vin și nici prescură
Pentru cuminecătură !
Dar suspinul lor și cântul
Unesc cerul cu pământul,
Ruga lor spre Domnul suie
Precum fumul de tămâie !
Lacrimi multe curg din gene,
Peste răni și peste semne!
Spală sânge și durere
Cum agheasma spală rele !
Și în tivul de la zeghe
Stă un bob din Noua Lege,
O fărâmă de Hristos
Ce se-mparte bucuros !
Iar în loc de Antimis
Pieptul bietului proscris !
Și trăiesc cu bucurie
Cea mai Sfântă Liturghie!
Unesc cerul cu pământul
Unesc omul cu Preasfântul,
În același Crez cu sfinții
Cu Martirii și Părinții !
Și Hristos Li se împarte
Din potire minunate,
Pâinea Vieții-n trup de tină
Le dă pace și lumină !
Și pe rana sângerândă
Și pe fruntea ce asudă,
Maica Sfântă toarnă mir
Strângând sângele-n potir !
Pune-n el si ruga lor
Și-l așează pe-un pristol,
Să fie spre mărturie
Sfânta lor mucenicie !
În zarca Aiudului
Cântă sfinții Domnului!
