Universul, prima „carte” a lui Dumnezeu

[..] Cât despre creştinismul societăţilor industriale, şi mai ales al intelectualilor, el şi–a pierdut de mult valorile cosmice pe care le mai avea în Evul Mediu. Aceasta nu înseamnă neapărat că în mediul urban creştinismul este „degradat“ ori „inferior“, ci doar că sensibilitatea religioasă a populaţiilor urbane este mult sărăcită. [..]. Experienţa lor religioasă nu mai este „deschisă“ spre Cosmos, fiind una strict personală; mântuirea este o problemă între om şi Dumnezeul său; [..]. Cosmosul nu mai are însă nici un loc în relaţia om–Dumnezeu–Istorie, ceea ce înseamnă că Lumea nu mai este simţită, nici măcar de creştinul autentic, ca o lucrare a lui Dumnezeu. 

Mircea Eliade, în „Sacrul și Profanul”.

Citește mai mult

Buturuga mică [de Preot Sorin Croitoru] - Un îndepmn pentru participarea la referendumul pentru familie

       

   BUTURUGA MICĂ  

                            de Preot Sorin Croitoru  

V  Vino, frate, la votare, 

O  Om cu sânge de erou, 

T  Toată țara e-n mișcare, 

E  Ești chemat și tu din nou! 

A  Azi nu lupți precum părinții, 

Z  Zi și noapte în tranșeu.. 

Ă  Ăsta-i un război al minții, 

D  Dar să știi că-i foarte greu! 

A  Adunându-ne-n orașe, 

F  Fără frică vom vota,                                            

R  Rușinând oștiri vrăjmașe 

A  Atunci când vom spune DA! 

T  Tu ascultă încă-o dată, 

E  E o luptă cu folos: 

L  Legea dacă-i aprobată, 

E  E pe placul lui Hristos! 

M Mulți nu știu că buturuga 

E  E periculoasă tare: 

U  Unde se-nmulțește ruga, 

!    Ea răstoarnă carul mare! 

Citește mai mult

Ierarhie sau meritocrație? [de Constantin Noica]

Redăm după cum urmează un eseu a lui Constantin Noica despre diferența dintre meritocrația lumii moderne, liberal-capitaliste, și ierarhia tradițională, care etimologic înseamnă ”guvernul sacrului”. În alte cuvinte în comunitățile tradiționale gradul de sacrum facere, de sacrificiu, indica poziționarea organică a fiecăruia. (Frăția Nepsis - Civitavecchia)

Întâlnim deseori persoane nemulțumite, victeme unor ”nedreptăți”, premianți care nu și-au găsit locul apropriat pentru presupusele lor merite. ”Eu sunt un intelectual și am dreptul să vorbesc și să pretind, într-un fel sau altul, deoarece am fost premiat”, spun ei. 

Cum? Premiul, la universitate sau oriunde, îți dă drepturi? A fi bun și vrednic o dată te autorizează să ceri și să primești mereu? Dar e tocmai invers. Cine s-a dovedit bun o dată s-a calificat pentru o nouă sarcină, pentru o nouă responsabilitate, pentru o nouă datorie. Și atâta tot. 

Binențeles, e o morală aspră, aceasta a datoriei fără de capăt a celor buni și-a răsplătirii celor care n-au fost întodeauna buni. Dar aceasta-i morala creștină, tradițională, morala oricărei societăți sănătoase sufletește. Ne poate plăcea sau nu dar a fi bun înseamnă a înțelege cu adevărat că n-ai să fii niciodată îndeajuns de bun pentru ca să începi a primi în loc de-a continua să dai. 

Unii ar putea obiecta. Faptul că nu au existat mereu criterii obiective care să valorizeze persoanele este posibil. Dar chiar și acolo unde astfel de criterii există au loc întâmplător nedreptăți. La Sorbona, în Franța, nu ajunge decât cel care a luat, la sfârșitul studiilor sale universitare, mențiunea très honorable. Înseamnă aceasta că nu sunt lăsați deoparte mulți dintre cei buni? 

Deci nu sunt crieteriile obiective care hotărăsc de buna întocmire profesională și morală a societății. Există și alte criterii, lăuntrice conștiinței, în baza cărora, nu locul la care ai ajuns îți califică valoarea, ci tensiunea morală la care trăiești. Iar a fi premiant, de prea de multe ori, înseamnă o destindere morală și o vinovată ieșire din lupta cu sine.

Constantin Noica, Eseuri de Duminică

„Scara virtuților”, frescă exterioară de pe peretele nordic al Mânăstirii Suceviţa, cca. 1595-1596.

Citește mai mult

Sfântul Acoperământ [de Preot Sorin Croitoru]

De câte ori în tulburări,

În întristări și în dureri

Eu te-am chemat, Măicuța mea,

Tu m-ai umplut de mângâieri

Și am uitat că viața-i grea

Și că această lume-i rea..

De câte ori eram mâhnit,

Strivit de-al vieții mult necaz

Și ale inimii dureri

Înlăcrimau al meu obraz,

M-ai alinat cu mângâieri

În adieri de primăveri..

Iar când eram nepăsător,

Lăsând păcatul cel viclean

Să muște rău din trupul meu,

Apoi plângeam fără alean,

Tot tu mă întăreai mereu

Cu harul de la Dumnezeu..

De câte ori eu te-am rugat,

Plângându-mă că nu mai pot

Din ape tulburi să mai ies

Și din mocirlă să mă scot

(Căci am căzut atât de des..)

Tu, Maica mea, m-ai înțeles..

Și n-au fost zile să mă simt

De tine, Maică, nepăzit

Decât atunci când uneori

Prea tare eu m-am lenevit

Și parcă niște reci fiori

Mă înghețau adeseori..

Am înțeles când mă rugam

În întristări și-n mari nevoi

Că Domnul, Fiul tău Cel Sfânt,

Te-a pus Stăpână peste noi,

Să ocrotești acest pământ

Cu Sfântul Acoperământ..

amin.

Citește mai mult

Cântă în zeghe [de Eliana Popa]

În zarca Aiudului

Cântă robii Domnului,

Da' nu cântă cu glas tare

Cântă-n inimi, fiecare !

Peste negrele zăbrele

Luna țese fir de stele

Pâlpâie lumini și jar

Ca o candelă-n altar !

Siluetele uscate,

Ard in rugă-ngenuncheate

Mână-n mâna, har și tihnă

Pe frunți cercuri de lumină !

N-au tămâie să cădească,

Nici agheazma să stropească,

N-au nici vin și nici prescură

Pentru cuminecătură !

Dar suspinul lor și cântul

Unesc cerul cu pământul,

Ruga lor spre Domnul suie

Precum fumul de tămâie !

Lacrimi multe curg din gene,

Peste răni și peste semne!

Spală sânge și durere

Cum agheasma spală rele !

Și în tivul de la zeghe

Stă un bob din Noua Lege,

O fărâmă de Hristos

Ce se-mparte bucuros !

Iar în loc de Antimis

Pieptul bietului proscris !

Și trăiesc cu bucurie

Cea mai Sfântă Liturghie!

Unesc cerul cu pământul

Unesc omul cu Preasfântul,

În același Crez cu sfinții

Cu Martirii și Părinții !

Și Hristos Li se împarte

Din potire minunate,

Pâinea Vieții-n trup de tină

Le dă pace și lumină !

Și pe rana sângerândă

Și pe fruntea ce asudă,

Maica Sfântă toarnă mir

Strângând sângele-n potir !

Pune-n el si ruga lor

Și-l așează pe-un pristol,

Să fie spre mărturie

Sfânta lor mucenicie !

În zarca Aiudului

Cântă sfinții Domnului!

Citește mai mult

În orice mică faptă bună [de Preot Sorin Croitoru]

În orice mică faptă bună

E-un început de ridicare,

O bucurie pentru îngeri,

Chiar dacă gestul nu e mare…

Și pentru un pahar cu apă

Mântuitorul promitea

Aceluia ce-l dăruiește

Că nu-și va pierde plata sa…

În orice mică faptă bună

E o sămânță de iubire:

Atât așteaptă Domnul nostru

Să-ți caute de mântuire!

Și pentru-un simplu colț de pâine,

Acel ce a murit pe Cruce,

Văzându-ți inima miloasă,

La adevăr te va aduce…

În orice mică faptă bună

Se-ascund nădejdi de mântuire,

Căci iată, n-ai trăit degeaba

Făcând și fapte de iubire…

Și pentru-o haină peticită

Ce-ai dat-o celui zgribulit,

De Cel ce cântărește fapta

Vei fi regește răsplătit!

Să-i faci o vizită acasă

Bătrânului uitat de toți,

Copiii tăi să-i sară-n brațe,

Chiar dacă nu îi sunt nepoți,

Să duci o supă batrânicii

Orfane de ai săi copii

Și să îi cari un braț de lemne,

Acestea-s fapte mari, să știi!

Să lăcrimezi lângă bolnavul

„Deschis” de doctor și cusut,

S-o strângi în brațe pe mămica

Ce copilașul și-a pierdut,

Să vizitezi în închisoare

Vreun vechi prieten condamnat,

Acestea-s fapte care-n viață

Te fac creștin cu-adevărat!

Să-l pomenești în rugăciune

Pe cel ce s-a pierdut de tot,

Să îl ajuți măcar o clipă

Pe cel ce zice: „Nu mai pot…”,

Să îi zâmbești cu bunătate

Aceluia de toți hulit,

Și-ți va șopti din ceruri Tatăl:

„În tine am binevoit”!

Virtutea clopoței nu are,

Căci faptele-n secret se fac;

Doar păcătoșii-și trâmbițează

Păcatele. Creștinii tac…

Cu orice mică faptă bună

Îi semeni Domnului Hristos

Și mai adaugi o cunună 

Pe fruntea ta de OM frumos!

Citește mai mult

Stindardul Unirii la parohia ortodoxă ”Întâmpinarea Domnului” din Civitavecchia

În acest an 2018 sărbătorim Centenarul Marei Uniri înfăptuită la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia.
Cu ocazia acestei aniversări, la inițiativa Departamentului Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, un stindard simbolic al Unirii va parcurge de la începutul anului peninsula italiană vizitând fiecare parohie ortodoxă, un prilej de întărire a legăturilor dintre românii emigranți din Italia și de redescoperire a importanței actului care a avut loc acum o sută de ani la Alba Iuia.

Astfel, pe data de 13 mai a fost rândul parohiei noastre din Civitavecchia să primească stindardul, înmânat de doi enoriași reprezentanți ai parohiei precedente, cea din Cerveteri, ca mai apoi, la rândul nostru, să-l pasăm mai departe, în duminica succesivă, parohiei ortodoxe din Viterbo.

Părintele Ioan Dimulescu a inaugurat sărbătoarea îndemnându-ne la iubire de Țară și la cinstirea înaintașilor care și-au dat viața „pictând pământul cu roșu pentru Unire”, deoarece suntem oameni încât aparținem unui sol, unui neam și unui trecut. Este posibil ca noi să ignorăm acest adevăr, este posibil ca noi să încercăm să îl uităm dar evenimentele ne vor reîntoarce mereu la sursele vieții.

Pentru a omagia momentul, Frăția Nepsis din Civitavecchia a organizat un spectacol de muzică și jocuri populare, prin interpreți talentați din cadrul parohie precum și prin ansamblul ”Jocul din străbuni”, constituit din tineri din rândurile noastre. De asemenea și copii de la ora de religie, ghidați de dna învățătoare, au contribuit la însuflețirea zilei aducând veselie și voie bună la o sărbătoare care ne-a adus laolaltă încât parte a unei comunități, poporul român, și a unei credințe, cea ortodoxă.

Citește mai mult