Cartea lui Demostene Andronescu, publicată în 2018 de către editura Manuscris, este o mărturie unică despre rezistența spirituală dusă în lagărele comuniste. Scrisă sub formă de memorii, textul dezvăluie asediul la care au fost supuse sufletele disidenților spre renegarea propriului crez creștin și tot ce aceasta implica din punct de vedere politic.
Volumul descrie cu lux de amănunte atât metodele folosite de Securitate pentru a învinge rezistența lăuntrică din om cât și frământările interioare ale acestuia, singur contra unui întreg sistem.
Demostene Andronescu avea 25 de ani atunci când în 1952 a fost arestat pentru prima oară sub acuza militantismului în rândul Frățiilor de Cruce, organizația de tineret al Mișcării Legionare. În cartea sa, autorul elucidează spre înțelegerea publicului larg deosebirea dintre „Experimentul Pitești” implementat imediat după război, 1949-52, în care s-a aplicat reeducarea prin tortură ajungându-se la ”monstruozități de neimaginat minții omeneşti” și reeducarea de la penitenciarul Aiud, 1962-65.
Dacă la Pitești s-a aplicat reeducarea conștiințelor mai întâi prin slăbirea fizică a deținuților, la Aiud lucrurile au fost diferite. În contextul internațional al destinderii și a presiunilor occidentale spre eliberarea prizonerilor politici în schimbul recunoașteri a noului regim de la București, guvernul comunist condus de Ghiorghiu-Dej dorea să se asigure că cei care ar fi urmat să fie puși în libertate nu ar mai fi reprezentat nicio amenințare la adresa Partidului, odată în societate. Prin urmare, ceea ce s-a aplicat la Aiud, dacă pe de o parte a exclus tortura fizică, cel puțin în formele aplicate la Pitești, pe de altă parte metodele folosite pentru a convinge prizonierii în renegarea propriul crez au fost însă cu mult mai subtile și primejdioase. De altfel, era vorba de prizonieri deja slăbiți de ani grei de pușcărie care nu capitulaseră nici prin violența fizică ba chiar dimpotrivă, fiind uneori întăriți în voință de aceasta.
Autorul explică cum atenția deosebită acordată, la comanda Moscovei, subminării și reeducării conștiințelor în România, prin metode diavolești neîntâlnite în nicio altă țară din fostul spațiu sovietic, își găsește motivația în necesitatea de-a contracara ideile forță care au făcut posibilă apariția Mișcării Legionare încât mișcare spirituală.
 |
| Penitenciarul Aiud |
Descriind amănunțit tehnicile folosite de Securitate în reeducare, Andronescu explică motivul pentru care autoritățile comuniste erau atât de interesante să obțină de la prizonierii politici o declarație scrisă de dezicere față de trecutul legionar și anticomunist, dincolo dacă aceasta era cu adevărat asumată intim de către semnatar. Declarația scrisă, care ar fi rămas la arhive, după principiul „scripta manent”, ar fi însemnat compromiterea morală indelebilă a deținutului. În alte cuvinte, se dorea obținerea „certificatului de deces moral” al deținutului.
În ”Reeducarea de la Aiud” sunt descrise momente din viața de zi cu zi din penitenciar, de la cursurile de „fizică nucleară” a profesorului George Manu, și a altor intelectuali deținuții, la ședințele de demascare organizate de Securitate cu complicitatea unora dintre prizonieri. Aceștia din urmă, nemairezistând presiunilor și condițiilor inumane de detenție, treceau de partea torționarilor cu speranța să-și reducă din suferințe. Andronescu relatează despre întâlnirea în penitenciar cu susmenționatul profesor George Manu sau cu prințul Alexandru Ghica, povestind totodată de Radu Gyr , Nae Ionescu și alți colegi de prizonierat .
Volumul, cu un apendice care conține, printre altele, acte de arhivă ale Securității, este foarte bine documentat și plin de note, având avantajul de a îmbina rigoarea istorică cu o claritate în expunere care face lectura plăcută.
ȘC
0 Comentarii:
Posta un commento