21 iunie | Solstițiul de vară și noaptea sânzienelor

Pe data de 21 iunie este momentul solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice în emisferă nordică, această zi fiind cea mai lungă din an, urmată de cea mai scurtă noapte a anului. Din cele mai vechi timpuri, în preajmă acestui eveniment astronomic, în mai toate colțurile lumii, diverse popoare sărbătoresc atotputernicia Soarelui.

Celebrările și tradițiile europene legate de solstițiul de vară își găsesc originile încă din perioadă precreștina. Unele popoare țin aceste ritualuri pe data de 21 iunie, chiar dacă în unele zone ale globului aceasta nu este cea mai lungă zi, iar altele pe 24 iunie, ziua solstițiului din antichitatea Imperiului Roman. În creștinism, în ziua de 24 iunie, atât Biserică Ortodoxă, cât și cea Catolică prăznuiesc nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Nu întâmplător, pe măsură ce creștinismul s-a răspândit tot mai mult, sărbătoarea păgâna a Sânzienelor a început să se contopească cu cea creștină. Astfel, nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel numit în cărțile religioase "Luceafărul" sau "Înaintemergătorul", pregătește venirea Mântuitorului, cea a lui Iisus Hristos, așa cum noaptea solstițiului de vară marchează începutul verii, al "nașterii" Soarelui.

Mircea Eliade a abordat chestiunea semnificațiilor solstițiului de vară în diverse ocazii.. După ce ne reamintește că trăim într-un cosmos viu, Eliade pledează pentru nevoia omului modern de a trăi în armonie cu ritmurile cosmice. Remarcând faptul că omul contemporan a devenit un ignorant ce nu iși mai structureaza viața în conformitate cu pulsul naturii, Eliade vorbește de insemnătatea solstițiului de vară în existența celor vechi. Savantul precizează că, în societățile agricole, "sărbătorile câmpenești încep când se apropie soarele de echinox, dansurile țin până în noaptea Sfântului Ioan - miezul verii - și că tot atunci se logodesc perechile. Viața omului ține pasul soarelui. Și dragostea crește o dată cu patrarul lunii".

 "Unii spun că în noaptea această, exact la miezul nopții, se deschid cerurile. Nu prea înțeleg cum s-ar putea deschide, dar așa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Probabil că se deschid numai pentru cei care știu cum să le privească..." (Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene) 

România, 24 iunie, Sanzienele sau Drăgaică 

Denumirea de "sânziene" împletește trei elemente strâns legate între ele. Primul se referă la zânele, de obicei bune, active în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajmă zilei de 24 iunie, flori având importante atribute magice. Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, și Drăgaică.

În folclorul românesc, Sanzienele sunt niște fete foarte frumoase, care trăiesc îndeosebi prin păduri sau pe câmpii și colindă nevăzute de ochiul profan. La origine, cuvântul este format din alăturarea "sân" (sfânt) și "zâna". Sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor și buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac.

În ajun de Sânziene, seara, fetele de măritat și flăcăii se întâlnesc. Băieții construiesc ruguri, aprind făclii și le învârt în sensul mișcării soarelui, strigând:"Du-te, Soare, vino, Lună/ Sânzienele îmbună,/ Să le crească floarea-floare,/ Galbenă, mirositoare,/ Fetele să le adune,/ Să le prindă în cunune,/ Să pună la pălărie,/ Floare pentru cununie,/ Babele să le rostească,/ Până-n toamnă să nuntească."

Sărbătoarea Sânzienelor era pentru tinerele fete și un prilej de a afla când și cu cine se vor mărita. Cununile bărbaților, împletite în formă de cruce, și cele ale fetelor, în formă de cerc, sunt aruncate pe casă. Dacă coronițele se opresc pe acoperiș, e semn de nuntă, iar dacă nu, cel ursit mai trebuie așteptat.

În noaptea ce urmează, femeile măritate pornesc spre locuri știute doar de ele, pentru a aduna ierburi de leac și descântece. Se spune că în această noapte zânele umblă pe pământ și împart rod holdelor, dar și femeilor căsătorite, înmulțesc animalele, vindecă bolile, apără recoltele de grindină sau alte năpaste venite din ceruri.

În același timp, magia își "celebrează" străvechile ritualuri ale nopții. Vrăjitorii și magicienii cei mai iscusiți folosesc, în aceste ore întunecate, incantații, adevărate chei tainice pentru a deschide porțile dintre noi și celelalte lumi paralele, părăsind limitele timpului "profan", accesibil oricui, pentru a păși în dimensiunea timpului "sacru", nepământean, care permite accesul la miraculos și magic, în toate sensurile lor.

Sursa: asociatiaculturaladacia.blogspot.com