Ești maica inimii miloase,
Avântul gândului curat,
Puterea faptelor frumoase
Primite-n Cer cu-adevărat,
Izvorul limpede-al credinței,
Suspinul Duhului Cel Sfânt,
Fitilul flăcării căinței
Ce arde răul pe pământ,
Tămâie bine-nmiresmată
Ce se ridică din cămări
Și melodie-amestecată
Cu îngereștile cântări.
Din miile de fapte bune
Ce poate omul a-mplini,
Doar tu, iubită Rugăciune,
Te săvârșești în orice zi..
Tu ești suspin ce se pornește
Din inimă spre Creator,
Ești focul dragostei ce crește,
Hrănit de cel mai tainic dor..
Doar tu prefaci o carne rece
Într-un înfierbântat altar
Și o aprinzi pe zi ce trece
Din ce în ce mai mult cu har..
Ferice mintea ce te naște,
Ferice gura ce te spune
Și inima ce te cunoaște
Pe tine, sfântă Rugăciune!
amin
0 Comentarii:
Posta un commento